SĂ FIM UNIȚI ÎMPOTRIVA CUI TREBUIE!

În contextul forfotei generale cauzate de alegerile locale anticipate se profilează două subiecte de meditație:

  1. Alegerile locale din primăvara aceasta vor fi un exercițiu tehnic de verificare a noului sistem de furt electoral de către actuala guvernare! Din această cauză participanții la aceste alegeri, candidații și partidele politice (care sunt de bună credință), trebuie să fie cu ochii în patru ca să devoaleze orice eventuale carențe și să le trâmbițeze lumii, să avertizeze toate organele abilitate cu monitorizarea scrutinelor, mai ales la nivel internațional.
  2. Aceste alegeri sunt și un exercițiu de „încercare de minte” a electoratului în procesul de pregătire pentru alegerile parlamentare din toamnă. Anume în acest sens trebuie înțeles apelul meu recent către partidele politice pro-europene să se abțină de la atacuri reciproce.

Un scurt recurs la istoria noastră recentă ne va arăta că în anii 2001-2009, când regimul clanului Voronin părea insurmontabil, când tot ce mișca-n țara asta se subordona lor, exact așa cum în prezent toate structurile statului, dar și afacerile sunt controlate de Plahotniuc, unica șansă de debarcare a acelei guvernări a fost consolidarea împotriva unui dușman comun.

Să ne amintim că agitatorii partidelor proeuropene de atunci își îndemnau în unison alegătorii, nu să sară la beregata unul altuia, ci să-l demaște pe Voronin, iar apelul comun era „Votați cu cine vă place, numai nu votați comuniștii!”

Anume prin acest pact popular de neagresiune reciprocă asupra candidaților care fac parte din aceeași familie politică și care împărtășesc aceleași deziderate s-a putut realiza unificarea forțelor de dreapta!

Din păcate acele partide au fost compromise iremediabil de liderii lor, dar asta nu înseamnă că principiul nu funcționează! Dimpotrivă, numai recunoscând în unanimitate că adevăratul pericol pentru viitorul acestui petic de pământ îl constituie binomul socialisto-democrat cocoțat prin fraudă și corupere la conducerea RîMî și acționând în front comun împotriva acestuia, nu unul împotriva altuia, vom izbândi!

Trebuie să înțelegem că această bălăcăreală rușinoasă la care se dedau partidele de dreapta, pro-europene și unioniste, împroșcând venin și instigând la ură, face bine doar plahotniucului și dodonului și nicidecum partidelor care fac parte din aceeași luntre geopolitică!

 

Advertisements

UNIREA UNIONIȘTILOR

De mai bine de un sfert de veac nu s-a simțit în Piața Marii Adunări Naționale atâta unitate în simțire românească câtă a fost azi la Marea Adunare Centenară.

În legătură cu acest eveniment extraordinar se cer a fi remarcate câteva momente:

  1. Indiferent de cifrele proprietarilor holdingurilor de presă, sau datele „oficiale” ale poliției, noi, cei care am fost în piață, știm că am fost mulți, foarte mulți. Zeci de mii de români din toate zonele Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului s-au adunat la Chișinău ca să-și exprime voința de ReUnificare a Neamului. Au venit în pofida interdicțiilor guvernării, a amenințărilor din partea președinției, a distanțelor și a frigului!
  2. Pentru prima dată la Chișinău a avut loc unirea unioniștilor!!!  Marea Adunară Centenară a fost primul eveniment popular în care formațiunile civice unioniste organizatoarele evenimentului și-au unit eforturile împreună cu partidele politice unioniste și primarii aleși prin vot direct pentru a comunica lumii întregi voința de ReUnire a poporului român. Astăzi pentru prima dată s-a văzut că în Piața Marii Adunări Naționale este loc pentru însemnele partidelor unioniste, iar pe scenă și la microfon este loc pentru toți cei care simt românește și care promovează Idealul Unirii!
  3. Comentariile din presă și online ce privire la Marea Adunare Centenară sunt un fel de hârtie de turnesol în raport cu Unirea. Diminuarea cu insistență a numărului participanților, denigrarea vorbitorilor, ironizarea discursurilor confirmă direct proporțional Importanța acestui eveniment extraordinar și faptul că ReUnirea este iremediabilă și foarte aproape!
  4. Așa să ne ajute Dumnezeu!

CE S-A VOTAT ACEEA VORBEȘTE!

Zilele astea toată răs-publica a fost martora unei ședințe de Parlament memorabile prin năucitoarea prestanță a campionului mondial la microfon. Însă eforturile supraomenești ale deputatului pedist de a articula toate cuvintele din textul proiectului de lege n-au fost apreciate unanim și univoc de toți legiuitorii. La observația pertinentă a doamnei profesoare deputat, referitor la necesitatea diversificării exercițiilor, șăful Parlamentului a sărit ca ars: „În Parlament incercăm să nu dăm lecții unul altuia și fiecare are pregătire. Dvs ca o colegă foarte bună ar fi trebuit să încurajați persoanele ca Țuțu să învețe inclusiv limba, fiindcă asta înseamna colegialitate, omenie.” (de la Andrian Candu citire)

Acest exces de solidaritate era justificat dacă se referea la un sărman copil dezavantajat, dar atunci când șăful cere clemență și înțelegere pentru analfabetismul unui deputat care, în mod firesc, ar fi trebuit să întocmească LEGEA și să promoveze VALOAREA, aceasta nu mai este solidaritate sau omenie, este decădere, sau, (în termeni legislativi), derogare de la NORMĂ, iar Omenie este să-ți pese de cei care te-au votat și să-ți respecți promisiunile, nu să încurajezi impostura și fărădelegea!

Cel mai grav este că această anomalie este rezultatul votului cetățenilor RâMâ.

Așa se întâmplă atunci când se votează din solidaritate, pentru că cutare e băiat bun și nu întârzie la trenirovcă, pentru că altul organizează concerte, sau împarte gratis cartofi și orez la alegeri.

Asta se întâmplă dacă se votează, strâmbând din nas, răul cel mic!

POPULISMUL NU-ȘI ARE LOCUL ÎN EDUCAȚIE!

Generalizarea învățământului a creat iluzia cvasigenerală că toată lumea care a trecut prin școală a înțeles cum trebuie dirijat sistemul educațional astfel încât să performeze.

Din păcate, dictonul leninist referitor la „кухарка” capabilă de gestiunea statului s-a impregnat iremediabil în mentalul colectiv de la noi, mai ales, în raport cu învățământul. Iar aceasta a dus, cum era de așteptat, la politizarea școlii (încă din timpul comuniștilor care au decis să umble la denumirea disciplinelor școlare pentru a educa o națiune de moldoveni).

Această practică este păguboasă nu doar pentru școală și educație, ci și pentru partidele politice care, în lipsă de idei, și, nu numai, se aruncă cu tot felul de declarații populiste întru salvarea școlii!

Experiența PLDM-ului, care a transformat reforma curriculară în politică de partid, dar și cea a lui dodon care se grozăvea că va umbla la bac, doar, doar va mai câștiga câțiva votanți restanțieri, ar fi trebuit să fie suficientă pentru a însuși câteva lecții simple:

  • Școala este o oglindă fidelă a societății, iar curățarea oglinzii nu va lustrui realitatea și societatea!
  • Educația nu se face nici sub presiunea străzii și nici prin demagogii politice!
  • Școala funcționează după legile ei interne și nu trebuie să constituie obiect/subiect de răfuială politică!

Să nu uităm, de asemnea, că sistemul de învățământ nu poate suporta populismele, fără a avea consecințe, în primul rând, asupra celor care sunt încadrați în el – copiii și profesorii.

Un exemplu nefericit a fost declanșarea luptei cu corupția din școli în goana după raiting politic. Dintr-un obiectiv nobil (cum sunt toate populismele) aceasta s-a transformat într-un război cu profesorii, care au început tot mai mult să fie considerați o tagmă de corupți demni de oprobriul public. În consecință, azi sistemul educațional se confruntă cu un dezinteres total al copiilor pentru instruire, rezultat din scăderea drastică a încrederi societății în școală.

În toiul războiului cu corupția s-au neglijat statisticile care spuneau că numai în orașele Chișinău și Bălți funcționează asociații de părinți și că în școlile sătești nu se percep aproape deloc taxe, etc.

Până la urmă pe cine mai interesa adevărul dacă pică bine în electorală, nu?!

Este de necontestat că sistemul nostru de învățământ are multe hibe și că trebuie reformat! Continuu! Dar să fie reformat spre binele copiilor, nu al unui partid politic!

Ar fi bine, prin urmare, ca liderii de partid preocupați de eficiența  reformelor școlii să nu uite că 70 % de procente dintre cadrele didactice sunt pensionare sau la vârsta prepensionară, că salariile profesorilor de la noi sunt cele mai mici din Europa!

Să nu uite, de asemenea, că în lipsa covârșitoare a părinților din sate, profesorii le țin locul la școală și acasă.

Să nu uite că profesorii nu-i cred pe liderii care au preferat să-și țină copiii în școli de elită din străinătate și să reformeze învățământul de la noi prin pomeni electorale sau șantaj.

În concluzie, decât ar anunța „lichidarea dezastrelor din educație” de la tribuna partidului, mai bine i-ar lăsa pe cei mandatați, care au pregătirea și chemarea necesară, să-și facă treaba.

 

 

 

CE FACEM CU IA ROMÂNEASCĂ?

Este o axiomă faptul că noi, moldovenii (dintre Prut și Nistru), excelăm în inventivitate. Inventivitatea noastră atinge cote maxime mai ales când este vorba de sărbători. Și dacă unele sărbători nou instituite sunt puerile sau doar haioase, altele se pretind de o mare încărcătură culturală.

În această clasă se include Ziua Portului Popular decretată cu mult fast prin lege anul trecut (2016) de Guvernul RM.

La prima vedere Sărbătoarea Portului Popular pare o inițiativă pozitivă și demnă de a fi susținută. La o analiză mai de profunzime vom constata niște detalii deloc întâmplătoare, în care știm că, de obicei, se ascunde diavolul.

Deși cu pretenții de originalitate, ideea acestei sărbători nu este nici pe departe nouă, deoarece cu numai doi ani mai devreme, mai exact, la 21 ianuarie 2013, comunitatea online „La Blouse Roumaine” a propus ca data de 24 iunie să devină o zi dedicată iei românești. În același an, odată cu sărbătoarea de Sânziene, „La Blouse Roumaine” a organizat prima Zi Universală a Iei, care a devenit în timp un eveniment global, sărbătorit în peste 50 de țări!

S-ar părea că un prilej mai bun de promovare a portului popular românesc nu se putea găsi! Ba bine că nu! Iată aici și-a spus cuvântul inventivitatea proverbială a moldovenilor.

Pentru a-și consolida imaginea de mari patrioți și păstrători de valori naționale, guvernarea pedistă și-a instituit propria sărbătoare. Într-o manieră perfidă a stabilit ziua portului popular cam în acceași perioadă, dar în altă zi totuși, iar pentru a accentua diferențele de poporul român și „specificul moldovnesc” a rebotezat-o în manieră proprie.

Numai că Ziua Portului Popular așa cum este ea decretată la Chișinău nu omagiază ia românească, ci portul popular voobșă, adică și portul popular găgăuz, ucrainean, rus, etc.  Anul acesta, la a doua ediție a sărbătorii am și văzut poze cu oficialii pediști alături de reprezentanții minorităților entice zâmbind frumos la aparat în portul LOR popular.

În fond, prin redenumirea acestei sărbători și instituirea ei în altă zi decât în Ziua Universală a Iei Românești guvernarea ne îngroapă și mai adânc în stabilitate și statalitate!

Este la fel ca și în cazul sărbătorii Limba Noastră cea Română care a devenit mai tărziu doar Limba Noastră, apoi încetul cu încetul a tuturor, de a ajuns să-și sărbătorească limba fiecare venetic la 31 august!

Și când te gândești ce simplu și frumos ar fi fost dacă guvernul RM proceda asemeni primarului capitalei americane Washington D.C., Muriel Bowser care în 2015 a proclamat ziua de 24 iunie drept Ziua Universală a Iei în acest oraș!

 

CUM PLAHOTNIUC „I-A FĂCUT ACTUL” PARTIDULUI LIBERAL

Înțelepciunea populară (a tuturor popoarelor) spune să te abții de la comentarii cu privire la închisoare. Lucru perfect valabil și foarte actual în condițiile actuale din RM.

Numai că partidele politice sunt niște structuri instituționalizate care acționează și funcționează în baza unui statut și a unor decizii ale organelor de conducere.

Se pare că reținerea lui Dorin Chirtoacă a decapitat nu numai capitala, dar și Partidul Liberal care a muțit când a venit tăvălugul pd-ist peste ei. O vreme după arestarea acestuia toată lumea aștepta o reacție a partidului în care Dorin Chirtoacă este Prim-vicepreședinte! Eventual, o decizie a Consiliului, un comunicat de presă, ceva. A urmat însă o „risuială” rușinoasă a unchiului într-o emisiune TV.

Reacția, aproape instantanee, după reținere a venit din partea Partidului Democrat care „a luat act” de plecarea PL-ului din coaliție. În fond, prin acest comunicat Plahotniuc l-a trimis la plimbare pe Mihai Ghimpu, sugerându-i și traseul. Abia când a examinat sugestia comunicată pe site-ul pedist de a părăsi așa-numita coaliție de guvernare, Ghimpu și-a dat seama că aceasta nu există de jure. Evident, atunci când se prelua puterea, în iureșul încropirii unei majorități din tot felul de transfugi fără statut, nu era deloc indicat semnarea unui acord limitativ. Acum se pare că toată lumea a înțeles că ceea ce se numește majoritate nu este decât o cârdășie temporară căreia autoproclamatul coordonator i-a pus capăt în felul său – banditește!

Pentru a ieși măcar cu obrazul curat, după ce au rămas fără coloană, conducerea PL–ului ar fi putut emite și ei o hotărâre cu privire la situația creată, dar nici până astăzi, la trei zile după arestarea Prim-vicepreședintelui, Partidul Liberal n-a emis niciun comunicat de presă și nici o decizie oficială.

Poate Ghimpu încă mai crede în mila lui Plahotniuc, de aceea nu-i pronunță numele, și așteaptă când acesta se va „îmbuna”?

Poate anume de asta și-a trimis individual miniștrii cu cererea-n proțap la Prim–ministru, ca ulterior să poată să le pună în cârcă această decizie „personală”?

 

Discursul de la congresul ALDE

Stimate Domnule Președinte, domnilor senatori, miniștri, doamnelor și domnilor,

pentru mine și pentru întreaga delegație din Republica Moldova a PLR este onorantă invitația la acest congres al reformatorilor!

În RM ideea reformatoare s-a conturat în urmă cu patru ani ca reacție la derapajele tot mai evidente ale puterii politice, inclusiv ale celei interne, de partid.

Constituindu-ne ca formațiune politică într-o perioadă de cotitură pentru RM, noi, liberalii reformatori ne-am asumat în mod responsabil participarea la guvernare în cadrul unei coaliții deloc confortabile, din punct de vedere ideologic, în scopul asigurării parcursului european. În timpuri confuze, de tranziție și decantare a principiilor și valorilor, în pofida „vârstei fragede” am știut să prioritizăm în favoarea interesului național.

Nu am făcut niciodată rabat de la principiile enunțate în declarația din 12 aprilie 2014 și, deși eram parte a coaliției de guvernare la acea vreme, am avut mereu un cuvânt de spus atunci când am sesizat disfuncționalități sau ilegalități. Am fost unica formațiune politică care ne-am pronunțat cu fermitate împotriva devalizării Băncii de Economii și concesionării frauduloase a Aeroportului Internațional Chișinău.

În toate demersurile noastre, încă de la momentul constituirii, am simțit constant sprijinul partenerilor noștri reformatori din România cu care împărtășim aceleași valori liberale. Pentru noi a fost de bun augur prezența președintelui Senatului, președintelui ALDE domnul Călin Popescu Tăriceanu la primul congres al PLR. Am apreciat atunci și prețuim în continuare această colaborare fără precedent dintre formațiuni politice de pe ambele maluri ale Prutului, fructificată în promovarea pe listele ALDE în alegerile din decembrie 2016 în Parlamentul României a domnului Ion Hadârcă, președintele PLR.

Ne dorim consolidarea acestui parteneriat în contextul politic al relațiilor dintre cele două state românești din perspectiva susținerii drumului european al Republicii Moldova, ca pas esențial al reîntregirii viitoare și în perspectiva sincronizării acțiunilor consacrate aniversării Centenarului Unirii din 2018.

Din acest considerent, relația cu ALDE reprezintă pentru noi mai mult decât un parteneriat obișnuit, reprezintă o prietenie politică dezinteresată, bazată pe încredere reciprocă, iar ALDE nu doar o formațiune geamănă, ci o forță politică redutabilă în care se conjugă perfect experiența administrativă și tendința reformatoare. În percepția noastră ALDE reprezintă, asemeni PLR, ochiul de veghe în actuala guvernare, elementul de echilibru, responsabilitate și maturitate politică.

Noi, la rândul nostru, suntem norocoși că putem învăța din experiența ALDE și suntem mândri să facem parte din aceeași familie liberal-reformatoare.

Ne dorim și Vă dorim în continuare consolidarea forțelor interne, dezvoltarea și fortificarea partidului și sorți de izbândă în toate confruntările viitoare de orice gen, în beneficiul unei Românii puternice!

București, 22 aprilie 2017

STATUL ȘI ȘEZUTUL DODONULUI

(pamflet)

Timp de o sută de zile dodon s-a tot dat în spectacol nevenindu-i a crede că a ajuns președinte de stat. Pentru a se convinge că nu visează, în loc să se ciupească de obraz sau alte locuri, dânsul a hotărât să practice statul ca sport socialist. În acest scop, periodic organizează sesiuni de stat în coadă în anticamera altui președinte, uneori și câte patru ore în șir, după cum relatează cronicile timpului.

După câteva asemenea reprize dodon, în sfârșit, a înțeles mesajul și a demarat o campanie întreagă de păstrare a statului ca mare valoare.

Tot atunci sfetnicii săi cei mai zeloși au propus ca statul lui dodon să se învețe la școală ca disciplină obligatorie, dar fără bac! Ei în general nu înțeleg cum asta iei bacul. Ei știu că bacul se umple și se golește, dar, de ce să-l trebuie elevii să-l ieie, nu pricep.

În scurt timp de la lansarea ideii, sfetnicii au înțeles că statul dodonului este prea mic să fie învățat la școală și s-au opintit să-i măsluiască o istorie seculară, iar pentru o mai mare eficiență au inventat și o limbă de stat.

Deși aprecia aceste eforturi, dodon simțea că ele nu rezolvă problema în sine. Nu degeaba noapte de noapte are coșmaruri cum îi arde șezutul de grija statului. El, mai bine ca oricine, înțelege că dispariția statului implică un mare disconfort pentru șezutul lui, iar el ține mult la șezutul lui, chiar mai mult decât la stat, mai ales când a început a se deprinde cu fotoliul moale de la președinție.

De aceea, pentru binele șezutului său, el se face a uita de oligarhi și coordonator, de tarifele majorate și hoțiile de la BEM și AIC. În fine, cu riscul să-și ia toată lumea bună în cap, el preferă să se dea în spectacol de grija statului, dar cu gândul la șezut.

ȘI TOTUȘI, UNIREA!

Mai întâi, pentru a spulbera orice fel de interpretări și neînțelegeri, trebuie să declar că pentru mine ReUnirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului este imperativă și firească. Și punctum!

Totodată, cei care doresc dezinteresat ReUnirea nu trebuie să uite nici pentru o clipă că jumătate de veac populația de pe acest teritoriu a fost intoxicată cu fals și minciună, prin intermediul propagandei și a sistemului de învățământ sovietic.

Atenția unioniștilor ar trebui acum focusată pe RE-stabilirea legăturilor și a încrederii dintre frați și mai puțin pe „educarea” celorlalți unioniști care simt la fel, dar se manifestă diferit.

Este inexplicabil, în acest sens, zelul unor unioniști de a impune celorlalți propriul mod de a „vedea/ realiza” Unirea, propriul fel de a simți românește.

Abordările ultimative de genul „mai întâi schimbați statutul partidului, apoi puteți fi unioniști”, sau „nu faceți parteneriate cu partidul cutare, faceți cu celălalt că ne place mai tare”, nu sunt doar infantile, ci și contraproductive în raport cu dezideratul Unirii. Acest gen de săgeți otrăvite în adresa oricăror inițiative de apropiere dintre partide, instituții publice, structuri comerciale din RîMî și România aduc cel mai mare deserviciu idealului Unirii și toarnă apă la moara stataliștilor mai mult decât orice declarație belicoasă de-a lui dodon.

Mai nou, devin tot mai frecvente poziționările antieuropene ale unioniștilor care, într-un glas cu dodon, aruncă la gunoi opțiunea pro-vestică a moldovenilor, făcându-se a uita că România însăși este parte a comunității europene. În afară de aceasta, în RîMî sunt suficienți antieuropeni și fără unioniști, iar antiteza UE vs Unirea este păguboasă și menită să antagonizeze și mai mult societatea noastră și așa suficient de buimăcită.

Fără pretenții de guru sau mare profet, continuu să cred că numai prin acțiuni concrete, organizate în scopul apropierii și recăpătării încrederii se poate face ReUnirea.

Și ce va mai conta atunci dacă partidele care vor vota Unirea și-au schimbat sau nu statutul?! Va conta să avem o majoritate parlamentară cu simțire românească și o societate pregătită să salute Votul acestei majorități. Restul e fanfaronadă!

Și chiar dacă va purta fracțiunea liberală cămeși naționale la toate matineele din oraș, nu vor reuși să facă astfel Unirea, în plus că și aici dodon le-a luat-o înainte afișându-se în cămașă națională pe toate gardurile încă în timpul campaniilor electorale.

Iar schimbarea, atât de trâmbițată, a statutului PL este doar un tertip ieftin de a-și justifica eșecul din viitoarea campanie electorală, după modelul deja probat din prezidențiale a lui Ghimpu care explica mișelește scorul său lamentabil prin dezideratul Unirii pe care, cică, și-l asumase.

N-ar fi mai cuminte și mai cu cale să ne concentrăm pe ceea ce putem face fiecare mai bine ca să FACEM ReUnirea, de facto, fără a ne acuza că nu suntem unioniști de care trebuie.

Eu n-am nevoie de certificat de unionistă ca să simt românește și nici ca să le vorbesc studenților mei despre folclorul și literatura română sau să descriu frumusețea naturii României, iar cu fiecare prelegere și seminar, cu fiecare discuție să mai apropii un suflet rătăcit de Patria-Mamă.

PRIMARUL ȘI EDUCAȚIA

Cei născuți și educați în URSS își mai amintesc, probabil, de tabelele din manualele de istorie și geografie în care, pentru a ne face mai încrezători în viitorul comunismului și justețea vectorului socialist, se comparau toate realizările cu anul 1913, cel mai înfloritor an din istoria țarismului. Școala sovietică neglija cu desăvârșire faptul că din 1913 trecuse aproape un secol și că între timp omenirea a urcat din căruță în avion continuând să măsoare progresul, după 70 de ani de comunism, în raport cu perioada de glorie a țarismului.

Aparițiile publice din ultima perioadă ale primarului capitalei noastre, cică europene, amintesc teribil de mult de acele diagrame din manualele sovietice.

Spre exemplu, dacă este întrebat despre situația gravă a transportului public din Chișinău, despre troleibuzele care stau să se ruineze, sau vin din paști în paști, primarul ne răspunde triumfalist că în mandatul său (trei!) avem mai multe troleibuze în comparație cu anul 1990.

În aceeași manieră demagogico-sovietică aflăm că, de fapt, comparativ cu 1990, stăm mai bine și la capitolul drumuri și parcări și „numai cine nu vrea nu vede progresul evident” față de anul … 1913!

Din această perspectivă trebuie să deducem că problema Chișinăului sunt chiar chișinăuienii rău intenționați care refuză să vadă progresul prezentat cu atâta zel în raport cu primii ani de independență și care nu fac decât să critice bunele intenții și frumoasele realizări ale primarului.

În cheia acestei abordări până și sordidele gherete care au intoxicat Chișinăul de când a debarcat europeanul la primărie sunt un indiciu al progresului economic. Tot o demonstrație de progres, în sistemul său defect de referință, ar trebui înțelese și panourile publicitare de la fiecare doi metri.

Cealaltă problemă a orașului, în viziunea primarului, este educația sau, mai bine zis, lipsa de educație. După logica sa defectuoasă accidentele în capitală au loc din cauza lipsei de educație a pietonilor care traversează pe unde le vine, nu din cauza că lipsește marcajul pe străzi. Tot cetățenii needucați care calcă pe gazon, din cauza mașinilor parcate pe trotuar, se fac vinovați de munții de noroi de pe marginea drumului. Și tot din lipsă de educație unii rămân blocați în mormanele de glod din stradă.

Pentru a rezolva definitiv această problemă a Chișinăului, primarul l-a numit în fruntea Direcției Generale Educație din oraș pe A. Fleaș, cel mai educat tovarăș de garaj și purtătorul său de furtun. Lui îi va reveni de acum încolo importanta misiune de a educa tânăra generație a capitalei ca să înțeleagă corect esența progresului liberal și să nu mai critice degeaba primarul! Tot el va trebui să ducă o intensă muncă de informare și educare a părinților ca să nu se mai revolte degeaba că li se îmbolnăvesc copiii în grădinițe!

Dacă ne gândim mai bine, este și acesta un fel de „Sidite i ne dergaitesi”…