Generalizarea învățământului a creat iluzia cvasigenerală că toată lumea care a trecut prin școală a înțeles cum trebuie dirijat sistemul educațional astfel încât să performeze.
Din păcate, dictonul leninist referitor la „кухарка” capabilă de gestiunea statului s-a impregnat iremediabil în mentalul colectiv de la noi, mai ales, în raport cu învățământul. Iar aceasta a dus, cum era de așteptat, la politizarea școlii (încă din timpul comuniștilor care au decis să umble la denumirea disciplinelor școlare pentru a educa o națiune de moldoveni).
Această practică este păguboasă nu doar pentru școală și educație, ci și pentru partidele politice care, în lipsă de idei, și, nu numai, se aruncă cu tot felul de declarații populiste întru salvarea școlii!
Experiența PLDM-ului, care a transformat reforma curriculară în politică de partid, dar și cea a lui dodon care se grozăvea că va umbla la bac, doar, doar va mai câștiga câțiva votanți restanțieri, ar fi trebuit să fie suficientă pentru a însuși câteva lecții simple:
- Școala este o oglindă fidelă a societății, iar curățarea oglinzii nu va lustrui realitatea și societatea!
- Educația nu se face nici sub presiunea străzii și nici prin demagogii politice!
- Școala funcționează după legile ei interne și nu trebuie să constituie obiect/subiect de răfuială politică!
Să nu uităm, de asemnea, că sistemul de învățământ nu poate suporta populismele, fără a avea consecințe, în primul rând, asupra celor care sunt încadrați în el – copiii și profesorii.
Un exemplu nefericit a fost declanșarea luptei cu corupția din școli în goana după raiting politic. Dintr-un obiectiv nobil (cum sunt toate populismele) aceasta s-a transformat într-un război cu profesorii, care au început tot mai mult să fie considerați o tagmă de corupți demni de oprobriul public. În consecință, azi sistemul educațional se confruntă cu un dezinteres total al copiilor pentru instruire, rezultat din scăderea drastică a încrederi societății în școală.
În toiul războiului cu corupția s-au neglijat statisticile care spuneau că numai în orașele Chișinău și Bălți funcționează asociații de părinți și că în școlile sătești nu se percep aproape deloc taxe, etc.
Până la urmă pe cine mai interesa adevărul dacă pică bine în electorală, nu?!
Este de necontestat că sistemul nostru de învățământ are multe hibe și că trebuie reformat! Continuu! Dar să fie reformat spre binele copiilor, nu al unui partid politic!
Ar fi bine, prin urmare, ca liderii de partid preocupați de eficiența reformelor școlii să nu uite că 70 % de procente dintre cadrele didactice sunt pensionare sau la vârsta prepensionară, că salariile profesorilor de la noi sunt cele mai mici din Europa!
Să nu uite, de asemenea, că în lipsa covârșitoare a părinților din sate, profesorii le țin locul la școală și acasă.
Să nu uite că profesorii nu-i cred pe liderii care au preferat să-și țină copiii în școli de elită din străinătate și să reformeze învățământul de la noi prin pomeni electorale sau șantaj.
În concluzie, decât ar anunța „lichidarea dezastrelor din educație” de la tribuna partidului, mai bine i-ar lăsa pe cei mandatați, care au pregătirea și chemarea necesară, să-și facă treaba.
Blogul Tatianei Potîng 