STATUL ȘI ȘEZUTUL DODONULUI

(pamflet)

Timp de o sută de zile dodon s-a tot dat în spectacol nevenindu-i a crede că a ajuns președinte de stat. Pentru a se convinge că nu visează, în loc să se ciupească de obraz sau alte locuri, dânsul a hotărât să practice statul ca sport socialist. În acest scop, periodic organizează sesiuni de stat în coadă în anticamera altui președinte, uneori și câte patru ore în șir, după cum relatează cronicile timpului.

După câteva asemenea reprize dodon, în sfârșit, a înțeles mesajul și a demarat o campanie întreagă de păstrare a statului ca mare valoare.

Tot atunci sfetnicii săi cei mai zeloși au propus ca statul lui dodon să se învețe la școală ca disciplină obligatorie, dar fără bac! Ei în general nu înțeleg cum asta iei bacul. Ei știu că bacul se umple și se golește, dar, de ce să-l trebuie elevii să-l ieie, nu pricep.

În scurt timp de la lansarea ideii, sfetnicii au înțeles că statul dodonului este prea mic să fie învățat la școală și s-au opintit să-i măsluiască o istorie seculară, iar pentru o mai mare eficiență au inventat și o limbă de stat.

Deși aprecia aceste eforturi, dodon simțea că ele nu rezolvă problema în sine. Nu degeaba noapte de noapte are coșmaruri cum îi arde șezutul de grija statului. El, mai bine ca oricine, înțelege că dispariția statului implică un mare disconfort pentru șezutul lui, iar el ține mult la șezutul lui, chiar mai mult decât la stat, mai ales când a început a se deprinde cu fotoliul moale de la președinție.

De aceea, pentru binele șezutului său, el se face a uita de oligarhi și coordonator, de tarifele majorate și hoțiile de la BEM și AIC. În fine, cu riscul să-și ia toată lumea bună în cap, el preferă să se dea în spectacol de grija statului, dar cu gândul la șezut.

Advertisements

ȘI TOTUȘI, UNIREA!

Mai întâi, pentru a spulbera orice fel de interpretări și neînțelegeri, trebuie să declar că pentru mine ReUnirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului este imperativă și firească. Și punctum!

Totodată, cei care doresc dezinteresat ReUnirea nu trebuie să uite nici pentru o clipă că jumătate de veac populația de pe acest teritoriu a fost intoxicată cu fals și minciună, prin intermediul propagandei și a sistemului de învățământ sovietic.

Atenția unioniștilor ar trebui acum focusată pe RE-stabilirea legăturilor și a încrederii dintre frați și mai puțin pe „educarea” celorlalți unioniști care simt la fel, dar se manifestă diferit.

Este inexplicabil, în acest sens, zelul unor unioniști de a impune celorlalți propriul mod de a „vedea/ realiza” Unirea, propriul fel de a simți românește.

Abordările ultimative de genul „mai întâi schimbați statutul partidului, apoi puteți fi unioniști”, sau „nu faceți parteneriate cu partidul cutare, faceți cu celălalt că ne place mai tare”, nu sunt doar infantile, ci și contraproductive în raport cu dezideratul Unirii. Acest gen de săgeți otrăvite în adresa oricăror inițiative de apropiere dintre partide, instituții publice, structuri comerciale din RîMî și România aduc cel mai mare deserviciu idealului Unirii și toarnă apă la moara stataliștilor mai mult decât orice declarație belicoasă de-a lui dodon.

Mai nou, devin tot mai frecvente poziționările antieuropene ale unioniștilor care, într-un glas cu dodon, aruncă la gunoi opțiunea pro-vestică a moldovenilor, făcându-se a uita că România însăși este parte a comunității europene. În afară de aceasta, în RîMî sunt suficienți antieuropeni și fără unioniști, iar antiteza UE vs Unirea este păguboasă și menită să antagonizeze și mai mult societatea noastră și așa suficient de buimăcită.

Fără pretenții de guru sau mare profet, continuu să cred că numai prin acțiuni concrete, organizate în scopul apropierii și recăpătării încrederii se poate face ReUnirea.

Și ce va mai conta atunci dacă partidele care vor vota Unirea și-au schimbat sau nu statutul?! Va conta să avem o majoritate parlamentară cu simțire românească și o societate pregătită să salute Votul acestei majorități. Restul e fanfaronadă!

Și chiar dacă va purta fracțiunea liberală cămeși naționale la toate matineele din oraș, nu vor reuși să facă astfel Unirea, în plus că și aici dodon le-a luat-o înainte afișându-se în cămașă națională pe toate gardurile încă în timpul campaniilor electorale.

Iar schimbarea, atât de trâmbițată, a statutului PL este doar un tertip ieftin de a-și justifica eșecul din viitoarea campanie electorală, după modelul deja probat din prezidențiale a lui Ghimpu care explica mișelește scorul său lamentabil prin dezideratul Unirii pe care, cică, și-l asumase.

N-ar fi mai cuminte și mai cu cale să ne concentrăm pe ceea ce putem face fiecare mai bine ca să FACEM ReUnirea, de facto, fără a ne acuza că nu suntem unioniști de care trebuie.

Eu n-am nevoie de certificat de unionistă ca să simt românește și nici ca să le vorbesc studenților mei despre folclorul și literatura română sau să descriu frumusețea naturii României, iar cu fiecare prelegere și seminar, cu fiecare discuție să mai apropii un suflet rătăcit de Patria-Mamă.

PRIMARUL ȘI EDUCAȚIA

Cei născuți și educați în URSS își mai amintesc, probabil, de tabelele din manualele de istorie și geografie în care, pentru a ne face mai încrezători în viitorul comunismului și justețea vectorului socialist, se comparau toate realizările cu anul 1913, cel mai înfloritor an din istoria țarismului. Școala sovietică neglija cu desăvârșire faptul că din 1913 trecuse aproape un secol și că între timp omenirea a urcat din căruță în avion continuând să măsoare progresul, după 70 de ani de comunism, în raport cu perioada de glorie a țarismului.

Aparițiile publice din ultima perioadă ale primarului capitalei noastre, cică europene, amintesc teribil de mult de acele diagrame din manualele sovietice.

Spre exemplu, dacă este întrebat despre situația gravă a transportului public din Chișinău, despre troleibuzele care stau să se ruineze, sau vin din paști în paști, primarul ne răspunde triumfalist că în mandatul său (trei!) avem mai multe troleibuze în comparație cu anul 1990.

În aceeași manieră demagogico-sovietică aflăm că, de fapt, comparativ cu 1990, stăm mai bine și la capitolul drumuri și parcări și „numai cine nu vrea nu vede progresul evident” față de anul … 1913!

Din această perspectivă trebuie să deducem că problema Chișinăului sunt chiar chișinăuienii rău intenționați care refuză să vadă progresul prezentat cu atâta zel în raport cu primii ani de independență și care nu fac decât să critice bunele intenții și frumoasele realizări ale primarului.

În cheia acestei abordări până și sordidele gherete care au intoxicat Chișinăul de când a debarcat europeanul la primărie sunt un indiciu al progresului economic. Tot o demonstrație de progres, în sistemul său defect de referință, ar trebui înțelese și panourile publicitare de la fiecare doi metri.

Cealaltă problemă a orașului, în viziunea primarului, este educația sau, mai bine zis, lipsa de educație. După logica sa defectuoasă accidentele în capitală au loc din cauza lipsei de educație a pietonilor care traversează pe unde le vine, nu din cauza că lipsește marcajul pe străzi. Tot cetățenii needucați care calcă pe gazon, din cauza mașinilor parcate pe trotuar, se fac vinovați de munții de noroi de pe marginea drumului. Și tot din lipsă de educație unii rămân blocați în mormanele de glod din stradă.

Pentru a rezolva definitiv această problemă a Chișinăului, primarul l-a numit în fruntea Direcției Generale Educație din oraș pe A. Fleaș, cel mai educat tovarăș de garaj și purtătorul său de furtun. Lui îi va reveni de acum încolo importanta misiune de a educa tânăra generație a capitalei ca să înțeleagă corect esența progresului liberal și să nu mai critice degeaba primarul! Tot el va trebui să ducă o intensă muncă de informare și educare a părinților ca să nu se mai revolte degeaba că li se îmbolnăvesc copiii în grădinițe!

Dacă ne gândim mai bine, este și acesta un fel de „Sidite i ne dergaitesi”…

MAJORITATEA CRIMINALĂ ADUCĂTOARE DE STABILITATE

După ce au circulat mai multe expresii șablonarde cu privire la situația politică actuală, două argumente (principii/valori) sunt invocate în favoarea creării acestui guvern: 1. majoritate și 2. stabilitate.

Cei din parlament, la întrebarea permanentă despre prioritățile statului, boldeau în frunte majoritatea parlamentară ca unică soluție dătătoare de stabilitate. Încă după alegeri această idee de majoritate moldovenească bântuia ca năluca comunismului prin Europa!

Dincolo de faptul că este încropită te miri cum, din frânturi și strânsuri, această majoritate nu este nici firească, nici legală, nici morală!

– Majoritatea aceasta este împotriva firii, pentru că-i unește fără nicio noimă pe cei de extremă stângă cu cei de extremă dreaptă. Și, deși Ghimpu zice că nu el votează cu comuniștii, ci comuniștii votează cu dânsul, niciunul dintre transfugii secerii și ciocanului n-a declarat că subscrie sub acordul de asociere, că-și dorește integrarea europeană, că și-a schimbat viziunile de ultrastângă și a aderat la familia parlamentară europeană a liberalilor! N-am auzit ca Reșetnicov să scandeze la ședința parlamentului Împreună cu PL în familia NATO și UE! Tocmai de aceea, probabil, majoritatea actuală n-are nici nume, nici statut, nici regulament de organizare/funcționare.

– Actuala majoritate este ilegală pentru că nu reflectă opțiunile și votul cetățenilor din 30 noiembrie!

Și nu-i baiu că votanții lui Reșetnicov crapă de ciudă când văd că acesta o votează pe Corina Fusu , ci pentru că, deși a acumulat doar 15% de voturi, PD pretinde să conducă statul!

Este un furt pe față a votului celorlalți 85% de procente de electorat! Aceste 15% procente s-au cocoțat fraudulos pe puterea legislativă (Parlamentul) și pe cea executivă (Guvernul) și se arată nedumeriți de supărarea (legitimă!) a poporului!

Unicul document care formalizează cumva această strânsură, care-și spune majoritate, este pactul de loialitate, alias Scrisoarea de recomandare pentru premierul Filip. În rest, nu și-au luat niciun fel de angajamente unul în raport cu altul, niciun fel de obiective, niciun fel de obligații față de electorat. În fond, dacă nu există niciun Acord de constituire a majorității și niciun Regulament, odată instaurat premierul, înțelegerea poate să și cadă, dă Doamne?!

– Această majoritate fără nume, identitate, statut sfidează morala și bunul simț în ultimul hal! După ce s-au înjurat, scuipat, certat ca la ușa cortului, ani de zile, călăii și victimele au devenit buni prieteni și nu pot înțelege de ce se unesc protestatarii din fața Parlamentului. După ce se aliază cu Satana, Mihai Ghimpu anunță că va continua lupta! Cu cine? cu poporul care l-a votat?

Unde este logica și morala care să-i argumenteze gestul? De ce pe unul miluiește și pe altul huiduiește liderul liberal?

Care este diferența dintre Sergiu Sîrbu și Ion Cebanu? De ce cu unul Ghimpu se pupă, iar pe altul îl înjură? Numai pentru că unul stătea în stânga, iar altul în dreapta lui Voronin?!

După ce parlamentarii liberali le-au strâns mâna prietenește torționarilor din 7 aprilie, nu trebuie să ne mai mire că oamenii din stradă procedează la fel. Strada este o oglindă reală a lucrurilor, în care legiuitorii au făcut rabat de la morală și bun simț și au creat alianțe criminale pentru interesul propriu, împotriva poporului! Strada a fost adusă la stare de disperare de această majoritate criminală!